Tanti casuzzi abbrazzati supra na muntagna di
petra
scavata ro ciumi e limata ro ventu.
Mancu n’arburu e un suli putenti ca ra matina a
sira pitta tuttu ri iancu.
Sulu i cicali si sintevunu cantari quannu
arrivai a Ferla na matina r’Austu.
Ma appena girai ni na stratuzza stritta stritta
l’occhi mei ristaru alluciati ra biddrizza :
tri chiesi una appressu a l’autra di petra ianca
e fina,
iauti fino o cielu chini di ricciuli e ricami ca
parevunu fatti di pasta reali.
Tanti stratuzzi e scaluni che acchianavunu e
scinnevunu,
na sula strata ritta e longa ca fineva a
Pantalica
ca no tempu anticu fici di sta terra meravigghi.
A iurnata accuminciava prestu
co scuru u scrusciu re vacchi ca caminavunu no
stratuni m’arrisbigghiava.
U friscu traseva ra pirsiana virdi chinu di
ciauru di campagna addrummisciuta, di balicu e
d’arriunu.
Poi arrivava u suli putenti co ciauri ro
pruvulazzu, ro strattu, re pummaroru sicchi,
ra pagghia tagghiata frisca.
Quannu u suli fineva lu so turnu a genti pianu
pianu nisceva fora,
i vecchi assittati davanti a porta a taliari e i
picciotti a passiari avanti e narreri .
Niautru studenti n’assittaumu supra nu murettu
ravanti o sbalancu ro vaddruni
e, taliannu a luna luntana, ni facevumu tanti
dumanni :
cu semu, ri unni vinemu, picchì nascemu,
cumannamu nui o u distinu,
cosa n’aspetta, quantu valemu?
Ancora oggi nun sacciu rispunniri a tanti pirchì
ma mi riordu sempri ri du tempu
quannu u cori era chiù leggiu e l’anima china ri
spiranza !
|