Ieri notti mi
sunnaiu
ca a terra era tutta virdi:
l’albiri erunu chini di fuogghi,
u sciummi scurria pulitu pulitu,
i ucieddi vulavunu nill’aria
ca era trasparenti, tantu era pulita!
I carusi di tri, quattru, cinc’anni
iucavunu anzemmuli no chianu
e i vicchiareddi si pigghiavunu u friscu
sutt’e macchi e iucavunu a briscula.
Jù caminava e tinia ‘mprazzu
m’anniputittu e ci dicia:
-Viri, gioia mia,
quant’è virdi sta terra!
Idda è accussì
picchì simmu nui
ca a tinimmu commu na gemma priziusa,
commu na cosa rara.
E se nu jornu, stu sonnu,
divintassi rialtà? |