Era ‘na sera assettatato davanti a’ televisione
e ‘ntisi dire, a Sicilia abbrucia.
Ma’ntese male, a terra mia, commu po’ abbruciare
ca è tutto nu virde ‘ntenzu!
A sera nun potti dormere
commu po’ ssere ca a terra mia abbrucia!
Ni parraiu n’casa, vuogghiu turnare n’casa mia
prepara i cosi nostri, a terra mia mi chiama.
Arrivaiu di notte, ma sonnu nun mi ni vinia
nun miria l’ura ca vinia u iornu
a terra mia avia bisognu i mia
e iù a vuogghiu aiutari finu a’ morte.
Spuntà u suli, e annaiu a circari i capiri
picchì a terra mia ittava luci,
avia raggiuni d’addumari e ittari luci
picchì nun era cchiù a terra virdi ca lassaiu iù.
Tutti abbannununu i campagni,
i voschi sunu sicchi e nun curati,
i campagni chini di fratta e restuccia
e ogni annu nna state abbrucia sula.
E a terra mia, dda terra virdi ca lassaiu iù,
unnè?
Era virdi a terra mia, ura è sulu nu ritrovo
pe’ turisti ca vienunu, allurdiunu e dicunu
“chi su babbi sti siciliani,
ianu na terra valurusa e a stanu arruvinennu”.
Chi pozzu fari iù sulu ca taliu sta terra mia
chianciu e m’addannu l’anima, era virdi a terra
mia
e li versi ca sintia di gioia e canzuni de’
contadini
oggi su’ grida di duluri, pi cu vivi sta terra
mia. |